În preajma sărbătorilor Primarul Orașului Buftea a ales să răsplatească o parte din cetațenii orașului cu o plasă de cartofi (10kg). Am încercat să obținem un punct de vedere chiar de la primar în timp ce azi coordona la distribuirea plaselor de cartofi însă acesta nu a dorit să spună de unde profin cartofii și din partea cui. A preferat sa plece pe furiș cu vanul albastru ce îl însoțea și nici la telefon nu a dorit să ne răspundă.
Pe această cale rugăm Primăria Orașului Buftea să publice un comunicat de presă în care să ne precizeze:
– De unde provin plasele de cartofi?
– Din partea cui sunt?
– Cât au costat?
– De ce unii locuitori ai Orașului Buftea au primit si alții nu?
– Conținutul listelor de distribuție și care au fost criteriile de selecție?
Pe listele de ajutor social înscrise la Primăria Orașului Buftea sunt în jur de 800 de persoane (dosare) ce ar fi meritat plasa de cartofi dată de primarul orașului.
Azi, publicăm dar o parte din materiale realizate pe domeniul public iar din dorința de a nu produce un prejudiciu de imagine sau moral persoanelor implicate am ales să nu le dezvăluim identitatea.
Galerie
Pe acest subiect, din presa locală puteți citi și Marfarul de Buftea.
AMIDON