sâmbătă , 19 septembrie 2020, 15:58 PM
Știri / Dezvăluiri / Extinderea rețelei de apă potabilă și canalizare în câmp fix lângă terenurile familiei Pistol. Vezi despre ce este vorba.
Canalizare in camp langa terenurile familiei Pistol

Extinderea rețelei de apă potabilă și canalizare în câmp fix lângă terenurile familiei Pistol. Vezi despre ce este vorba.

Informații actualizate.

Trecem în revistă marile evenimente. În anul 2013, se aprobă în Consiliul Local Buftea la expunerea de motive a Primarului Gheorghe Pistol hotărârea cu nr. 90/31.07.2013 privind aprobarea Studiului de Fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici pentru lucrările de investiţii „Reabilitarea şi extinderea reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare din Oraşul Buftea” şi „Reabilitarea şi extinderea surselor de captare şi tratare a apei potabile din Oraşul Buftea şi Comuna Corbeanca şi Construcţia staţiei de Epurare în Oraşul Buftea„, din cadrul proiectului „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată pentru Regiunea Constanţa – Ilfov și se împuternicește Primarul orașului Buftea prin serviciile de specialitate pentru punerea în aplicare și aducerea la îndeplinire a hotărârii.

De fapt în mai toate Hotărârile Consiliului Local este menționat ca inițiator Primarul Gheorghe Pistol. În anul 2014 se aprobă atribuirea contractului de Reabilitarea si extinderea retelelor de alimentare cu apa si canalizare din orasul Buftea urmată la scurt timp de conferința de presă unde Compania RAJA S.A. a semnat la sediul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, în prezenţa ministrului Attila Korodi, contractul de finanţare a proiectului „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată pentru regiunea Constanţa – Ilfov“. Vezi aici materialul publicat.

eLicitatie RAJA

Au trecut luni bune de la demararea proiectului ce avea ca termen de finalizare în Iunie 2015 conform panourilor publicate la intrare în oraș.

Ne-am aruncat privirea pe planurile de mai jos unde sunt prevăzute zonele de extindere a rețelei de distribuție apă potabilă, hidrant subteran de incendiu și canalizare menajeră și ne atrage atenția o anumită zonă din oraș unde în prezent deservește ca teren agricol. Ne întrebăm de ce este necesar o astfel de investiție din bani publici și fonduri U.E., din banii voștri fix în câmp și pe cine avantajează?

Plan extindere rețea de distribuție apă potabilă.

Plan extindere rețea de distribuție apă potabilă + hidrant subteran de incendiu.

Plan extindere rețea de canalizare menajeră.

În zona respectivă se zvonește ca sunt foarte multe terenuri ce se află în proprietatea familiei Pistol (primarul orașului) respectiv mama primarului și sora acestuia. Ca să vă faceți o idee de suprafețele respective (orientativ) am realizat o simulare în care se poate observa pe unde trece rețeaua de apă potabilă și canalizare. Cine credeți că beneficiază cel mai mult de această lucrare? Nu cumva se dorește un cartier rezidențial conectat la rețeaua de apă și canalizare din bani publici și fonduri U.E.?

Ca să vă faceți o imagine mai bună, mai jos aveți un anunț publicat pe pagina oficială a Primăriei Buftea în care aflăm că pensionara Năstase Ioana (mama primarului) va dezvolta un ansamblu rezidențial de locuințe în Tamaș, respectiv TARLA 27 PARCELA 255/1 unde se va racorda la utilități (apă-canal).

Vă arătăm și alte terenuri ce aparțin familiei Pistol fix în zona unde au aprobat extinderea rețelei de apă-canal. Toate acestea din bani publici și fonduri U.E.

Certificat_Urbanism_2013

Certificat_Urbanism_2014

Certificat_Urbanism_2015

Este cât se poate de clar faptul că există un posibil conflict de interese cât timp primarul Gheorghe Pistol susține și semnează aceste proiecte din bani publici și fonduri U.E. pentru extinderea rețelei de apă potabilă, hidrant subteran de incendiu și canalizare menajeră în zona unde pensionara Nastase Ioana (mama edilului) și Margareta Pistol (sora edilului) au terenuri (nu puține la număr) în zona respectivă. Ba chiar dezvolți un cartier rezidențial în zonă?

Acum că aveți toate datele vă mai dăm o ultimă informație, respectiv o lege și vă rugăm să faceți voi legăturile. Gândește!

Art. 301
Conflictul de interese
(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative.

Dacă primarul Gheorghe Pistol sau membri ai familiei acestuia (mama / soră) doresc să transmită un punct de vedere public îl pot face la adresa de email stiri@adevaruldebuftea.ro.

Vezi și

creta-tabla

De la ziare la lucrări de reparații și igenizări. Vezi despre ce firmă este vorba!

De curând pe portalul www.e-licitatie.ro au aparut două notificări de atribuire la cumpărari directe către …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *